Diversitatea materialelor disponibile artiștilor începând din secolul al XX‑lea a oferit posibilitatea de experimentare. Printre acestea se enumeră cele mai comune: acrilicul, acetatul de polivinil, alchidul, nitroceluloza, poliuretanul, epoxizii și rășinile siliconice.

Dublura suportului original care datează de la sfârșitul sec. XIX, a ascuns existența unei inscripții pe partea din spate a lucrării.

Lucrările de conservare de pe spatele acestei "Scene de Cruciadă" executată de un artist italian necunoscut a adus din nou în discuție apartenența. Greu lizibilă în lumina directă, inscripția a fost analizată folosind reflectografia în infraroșu. Acest lucru a dat posibilitatea cercetătorilor să se concentreze asupra unui anumit autor, dincolo de datare generală și criterii geografice sau stilistice.

Deținătorii lăcașurilor de cult, de cele mai multe ori, fără rea intenție și din dorința de a împrospăta imaginile icoanelor și iconostaselor, au intervenit asupra lor, prin metode şi cu materiale inadecvate.

Unul din motivele care puteau duce la repictarea integrală a icoanei, putea să se datoreze schimbării hramului bisericii, absenței anumitor părți importante ale icoanei, sau existența unor zone lacunare de mari dimensiuni prezente pe suprafața stratului  pictural.

Cercetarea propusă prin acest articol se referă la restaurarea proscomidiarului de la Schitul de Sub Piatră, datat și semnat în anul 1844.

 Obiectul prezintă diverse degradări specifice: fisuri, crăpături, fracturi; depuneri de natură organică: depuneri grase, pete de ceară, halouri de umiditate accentuate, uzură, carbonizări, pierderea fragmentelor, oxidarea metalului.

Lucrările de artă pe suport organic, precum pânza, odată cu trecerea timpului parcurg un proces de îmbătrânire, pierzându-și fermitatea și elasticitatea.

Majoritatea degradărilor sunt cauzate de caracteristicile negative ale celulozei, de tratamente de conservare și restaurare necorespunzătoare, sau de neglijență și vandalism.

O intervenție greșită este lipirea marginilor pânzei de șasiu cu scopul de ”conservare” a acesteia, operațiune care, în timp, induce o  tensiune contrară mișcării naturale a pânzei, cauzând rigiditate, pliuri şi microfisuri.